Acasă » Vedete » „Avem o relație specială” Cum a ajutat-o Smiley pe Feli în carieră

„Avem o relație specială” Cum a ajutat-o Smiley pe Feli în carieră

De: Delina Filip 06/02/2022 | 21:30

 Feli Donose nu uită de omul care i-a văzut potențialul și i-a deschis ușa către industria muzicală! Artista face dezvăluiri neașteptate despre sentimentele care o încearcă atunci când se află pe aceeași scenă cu Smiley.

În 2012, Feli participa la „Vocea României”, în echipa lui Marius Moga, alături de care a ajuns până în semifinale însă drumul ei în muzică abia atunci părea să ia avânt. Doi ani mai târziu, Feli Donose începea colaborarea cu casa de producție a lui Smiley, iar de acolo a reușit să impresioneze și mai mult prin talentul ei.

Cât de puternică e legătura dintre cei doi artiști

Acum, după ce a devenit un nume important, Feli nu uită de unde a plecat și nici de relația specială pe care o are cu Smiley.

Feli și Smiley, pe scenă/ Sursă foto: Instagram.com

„Eu când cânt cu Smiley, rar se întâmplă, jur că am impresia că mi se desprind picioarele de pe pământ. Adică, se creează o energie de nu aș putea să o explic. E ceva dincolo de ce pot eu înțelege!

Eu nu știu ce o fi făcut omul ăsta, dar avem o relație extrem de specială. Omul acesta m-a sprijinit din prima zi! „, a declarat Feli Donose în podcastul “Lucruri simple”

CITEȘTE ȘI: CE LECȚIE A ÎNVĂȚAT SMILEY DE LA FIICA LUI! JOSEPHINE L-A „ÎMBLÂNZIT” PE ARTIST!

Ce alte subiecte mai puteți urmări la CANCAN NEWS 

Otilia a intrat în atenția publicului cu piesa “Bilionera” însă de atunci nu a mai reușit să rupă gura târgului cu nicio altă melodie. Și, cu toate că nu are o vastă experiență în domeniu, artista nu se ferește să spună cine n-ar trebui să pună mâna pe microfon. CANCAN NEWS are declarațiile surprinzătoare ale șatenei!

Otillia îl atacă pe Dorian Popa/ Sursă foto: Instagram.com

Iar Octavian Strunilă dezvăluie cum a fost pentru el experiența din Madagascar, când a prezentat show-ul „Ultimul Trib”, de pe Antena 1. Perioada petrecută departe de casă nu l-a indispus așa cum se întâmplă cu alte deplasări de acest gen însă motivul este unul cât se poate de previzibil. A îmbinat utlilul cu plăcutul!

Octavian Strunilă, în Madagascar/ Sursă foto: Instagram.com

VEZI ȘI: CE VA FACE “HÂTZ JOHNULE” CU PROFITUL OBȚINUT DIN CASELE DIN DOMNEȘTI? DORIAN POPA: “OSCILEZ ÎNTRE LAMBORGHINI ȘI ….”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Instagram

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO citeste mai mult
Parteneri
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața: „Vreau să fac ceva...”
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața:...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția! Cum a răsfățat-o pe Ioana Năstase, după ce femeia a dezvăluit că relația lor o face să trăiască în minciună și durere
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
INCREDIBIL. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar nimeni n-o crede când spune cu ce se ocupă. Cum face bani tânăra superbă
INCREDIBIL. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar nimeni n-o crede când...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Bucurie mare pentru Ileana Stana Ionescu! Soțul actriței ne-a dezvăluit marele secret
Bucurie mare pentru Ileana Stana Ionescu! Soțul actriței ne-a dezvăluit marele secret
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu a costat 75.000 de dolari
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era a unui pacient cu septicemie”
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din Cluj-Napoca a precizat cu ce se confruntă: „Situația era a unui pacient cu septicemie”
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să suplinească lipsa acestuia. „Nu am beneficiat de prezența lui.”
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Pentru bricolaj sau renovare: Top produse Parkside (fără fir) disponibile la Kaufland
Pentru bricolaj sau renovare: Top produse Parkside (fără fir) disponibile la Kaufland
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre situația lui Florin Piersic: “Este total neadevărat”. Ce i s-a întâmplat, de fapt, actorului
Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre situația lui Florin Piersic: “Este total neadevărat”. Ce i...
Ce mesaj a postat Florin Piersic Jr., în timp ce tatăl său este în spital: “Eu, încercând să îmi dau seama dacă… “
Ce mesaj a postat Florin Piersic Jr., în timp ce tatăl său este în spital:...
A devenit OBLIGATORIU în toată România. Legea a intrat în vigoare deja
A devenit OBLIGATORIU în toată România. Legea a intrat în vigoare deja
Teo Trandafir, la un pas de moarte. Greșeala care ar fi putut să o coste viața. "De atunci am luat-o de la zero"
Teo Trandafir, la un pas de moarte. Greșeala care ar fi putut să o coste...
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Serviciile de securitate poloneze au găsit microfoane într-o sală în care urma să aibă loc o întâlnire a consiliului miniştrilor ţării
Serviciile de securitate poloneze au găsit microfoane într-o sală în care urma să aibă loc...
Reguli noi pentru cei care stau la bloc. Legea se va aplica până în 2027
Reguli noi pentru cei care stau la bloc. Legea se va aplica până în 2027
Taxe înfricoșătoare plătite de români. Cât oprește statul în fiecare lună
Taxe înfricoșătoare plătite de români. Cât oprește statul în fiecare lună
BANC | ”E prima oară când fac asta”
BANC | ”E prima oară când fac asta”
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit, în plin proces de divorț
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
Scandalul memorabil din timpul unui spectacol susținut Florin Piersic. Actorul a răbufnit
Scandalul memorabil din timpul unui spectacol susținut Florin Piersic. Actorul a răbufnit
Țara în care se vorbesc peste 700 de limbi și dialecte și în care se află cea mai mare mină de aur. Este foarte populată, o mulțime de grupuri etnice trăiesc aici
Țara în care se vorbesc peste 700 de limbi și dialecte și în care se...
Cele 3 zodii peste care vine valul schimbării până la final de lună. Soarta lor nu va mai fi la fel
Cele 3 zodii peste care vine valul schimbării până la final de lună. Soarta lor...
×